Merg la Eurovision

De cand ma stiu, am fost un fan, mare fan, al Eurovisionului. Insa 2008 pare sa imi aduca multe bucurii. Dupa ce am refuzat solicitarea sefilor de a ma deplasa la Bucuresti, in aprilie, la Summitul NATO, din cauza timpului, iata ca luna mai ma duce tocmai in Belgrad. La Eurovision.
Telefoane, emailuri, rugaminti si poate pile (daca a cunoaste o persoana bine pusa se poate considera pila si in cazul acesta). Si 99,5 % sunt acreditat. Urmeaza sa mai completez actele si gata.

Insa nu vreau sa ma laud ci sa fac reclama unei tipe, care merita. A mai fost la Eurovision. Si nu ne-a facut de kakao. E vorba despre Nicola. Nu e tanara, nu are vocea tipica, insa iata ca ramane in topuri. Si VREAU sa ne reprezinte ea la Eurovision. Cum de multa vreme nu am mai facut recomandari muzicale … iti poti rupe 3 minute din program si sa asculti piesa de mai jos.

Sadism de PR

Suna telefonul. Ma ingrozesc. Este un numar necunoscut. Repede ! Trebuie sa ma gandesc in 5 secunde cine m-ar putea cauta. Raspund cu ezitare si cu un “DAAA?” ce da impresia ca tocmai atunci m-as fi trezit. Domnul/doamna/domnisoara se prezinta. Vorbesc repede. Nu inteleg cum ii cheama si doar partial percep institutia/firma din partea careia ma apeleaza. Se reped cu informatiile. Si vor confirmari. Cine sa fie? UN PR !

Nu am nimic cu acest domeniu, ba chiar am profesat si eu, nitel, in domeniu. Insa, repet, sunt ingrozit de cateva ticuri de relatii publice. Totul este extraordinar, inedit, misto. Asa isi prezinta evenimentele. Tu esti cel mai tare pentru ei, ca si jurnalist, deci prezenta ta ar fi o onoare. Insa trebuie sa fiu bou sa cred asta. Majoritatea dintre noi suntem jurnalistul x de la publicatia y. Inca unul pe lista lor. Daca faci (greseala) sa le confirmi ca vei participa la conferinta de presa/lansarea/evenimentul lor … initial crezi ca iti faci atat tie, cat si lor, un mare bine. GRESEALA.

A doua zi, a treia, ziua evenimentului. Te suna sa te intrebe daca mai participi. Ca si cum brusc ti-ai fi schimbat punctul de vedere. Pai sunt senil. Din 10 emailuri primite, unul e sigur de la agentia respectiva.

La eveniment, dupa modelul “Bucuresti” mai ca iti baga mancarea pe gat, bautura sau sucul. Iar la final, cu un zambet, de parca ar face reclama la vreo pasta de dinti, iti spun va multumesc si iti intind o “amintire”. Poti sa ii spui acestei “amintiri” mita, cadou sau cum vrei tu.

Trec fie 24 de ore, o saptamana sau o luna, depinde la ce fel de publicatie lucrezi … si suna telefonul. Bau ! “Sunt de la agentia x. Stii, acum x zile am avut un eveniment la voi in oras. Ai apucat sa redactezi ceva? Daaa? Vai ce dragut, poti sa imi trimiti si mie materialul scanat?” Acesta este un text standard. Da, tanti/nenea, voi ca agentia lui peste, nu monitorizati presa?

Repet, nu am nimic cu ei, insa 40% dintre Piari sunt de genul mai sus regasit. Exista si agentii profii, insa de cele mai multe ori te intalnesti cu “ceilalti”.

Ieri, cred, a fost ziua cu cele mai multe telefoane de conferinte. Parca toate firmele vin la Timisoara saptamana asta. De parca nu ar mai avea timp restul anului.

Mor de curiozitate sa aflu si parerea unui PR despre cum vede el, din perspectiva jobului, greselile jurnalistului sau “sadismul de jurnalist”. Cred ca il voi intreba pe Andrei Chirica.

O zi cu cat mai putine telefoane va doresc !