Sadism de PR
februarie 13, 2008
Suna telefonul. Ma ingrozesc. Este un numar necunoscut. Repede ! Trebuie sa ma gandesc in 5 secunde cine m-ar putea cauta. Raspund cu ezitare si cu un “DAAA?” ce da impresia ca tocmai atunci m-as fi trezit. Domnul/doamna/domnisoara se prezinta. Vorbesc repede. Nu inteleg cum ii cheama si doar partial percep institutia/firma din partea careia ma apeleaza. Se reped cu informatiile. Si vor confirmari. Cine sa fie? UN PR !
Nu am nimic cu acest domeniu, ba chiar am profesat si eu, nitel, in domeniu. Insa, repet, sunt ingrozit de cateva ticuri de relatii publice. Totul este extraordinar, inedit, misto. Asa isi prezinta evenimentele. Tu esti cel mai tare pentru ei, ca si jurnalist, deci prezenta ta ar fi o onoare. Insa trebuie sa fiu bou sa cred asta. Majoritatea dintre noi suntem jurnalistul x de la publicatia y. Inca unul pe lista lor. Daca faci (greseala) sa le confirmi ca vei participa la conferinta de presa/lansarea/evenimentul lor … initial crezi ca iti faci atat tie, cat si lor, un mare bine. GRESEALA.
A doua zi, a treia, ziua evenimentului. Te suna sa te intrebe daca mai participi. Ca si cum brusc ti-ai fi schimbat punctul de vedere. Pai sunt senil. Din 10 emailuri primite, unul e sigur de la agentia respectiva.
La eveniment, dupa modelul “Bucuresti” mai ca iti baga mancarea pe gat, bautura sau sucul. Iar la final, cu un zambet, de parca ar face reclama la vreo pasta de dinti, iti spun va multumesc si iti intind o “amintire”. Poti sa ii spui acestei “amintiri” mita, cadou sau cum vrei tu.
Trec fie 24 de ore, o saptamana sau o luna, depinde la ce fel de publicatie lucrezi … si suna telefonul. Bau ! “Sunt de la agentia x. Stii, acum x zile am avut un eveniment la voi in oras. Ai apucat sa redactezi ceva? Daaa? Vai ce dragut, poti sa imi trimiti si mie materialul scanat?” Acesta este un text standard. Da, tanti/nenea, voi ca agentia lui peste, nu monitorizati presa?
Repet, nu am nimic cu ei, insa 40% dintre Piari sunt de genul mai sus regasit. Exista si agentii profii, insa de cele mai multe ori te intalnesti cu “ceilalti”.
Ieri, cred, a fost ziua cu cele mai multe telefoane de conferinte. Parca toate firmele vin la Timisoara saptamana asta. De parca nu ar mai avea timp restul anului.
Mor de curiozitate sa aflu si parerea unui PR despre cum vede el, din perspectiva jobului, greselile jurnalistului sau “sadismul de jurnalist”. Cred ca il voi intreba pe Andrei Chirica.
O zi cu cat mai putine telefoane 
va doresc !
Entry Filed under: Uncategorized. Tag-uri: Andrei Chirica, conferinte de presa, firme, jurnalism, pr, publicatie, sadism, telefoane.
11 Comments Add your own
Leave a Comment
Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
prodan | februarie 13, 2008 at 9:10 am
sincer nu văd unde a greşit săracu piarist care a procedat în felul ăsta. e ok, e o procedură corectă.
cît despre sunat înainte de eveniment (sau un reminder pe mail): mulţi suntem uituci, avem multe evenimente, mai uităm de unul aşa că reamintirea e binevenită.
2.
gerhaldernst | februarie 13, 2008 at 9:16 am
dar daca evenimentul e doar peste 5 zile, si tipa te suna zilnic, te omoara cu reminderurile, MAI ALES cand ii mentionezi ca GATA, NU UIT! nu mai e deloc ok
3.
prodan | februarie 13, 2008 at 10:01 am
o, era “tipă”, trebuia să scrii aşa de la început. asta explică tot.
4.
Andrei Chirica | februarie 14, 2008 at 10:53 am
pai, e in felul urmator:
1. de obicei cei care suna dupa confirmari sunt niste juniori cu un text invatat la scoala, acasa, undeva.
2. uneori, atunci cand sunt putine confirmari, sefu’ sau clientul te pune sa mai suni inca o data, sa insisti, pe ei, pe mama lor…
3. cand organizezi o chestie e bine sa ai cateringul de rigoare, lumea vine de departe, etc
4. sunt multi ca tine care nu se lasa impresionati de tramentele pristice, mancare, cadouri-amintiri, etc…insa la fel de multi sunt cei care pun pret pe asta si data viitoare poate sa zica: stiti, nu vin, nu mi-a placut cum ati organizat data trecuta.
5. o monitorizare online se face, insa clientii vor printul, scanul, iar o monitorizare locala permanenta e costisitoare si nu prea isi are rostul atunci cand doar ai o actiune doua in teritoriu. de aceea se apeleaza la mici favoruri din partea jurnalistilor
6. despre telefoane: nu stiu cum sa zic, asta e va e meseria :)…si noi primim la fel de multe telefoane
7. problema insa e alta, atat de o parte cat si de alta: lipsa specialistilor in comunicare si jurnalism.
e ok?
5.
IASmina | februarie 16, 2008 at 10:59 pm
In viziunea mea, presa = pers. care fac orice pt acele cadouri, iar prul = cel dispus la orice pt a “vinde”
6.
Corina | februarie 22, 2008 at 10:10 am
Ghery,
Dar de PR de companii ce parere ai? Te trateaza la fel ca cei de agentie?
Eu cred oricum ca exista o diferenta intre presa din Bucuresti si cea din alte orase, si ca obisnuiti cu ziaristii din Bucuresti uneori uitam sa facem diferenta.
In ceea ce priveste cateringul, nu mi se pare o chestiune de mita, e una de bun simt sa oferi omului o cafea si o gustare, iar amintirile sunt o treaba de branding.
Ce nu mi se pare ok este sa presezi jurnalistul sa scrie despre tine… cred ca un bun PR trebuie sa fie capabil sa convinga ca ceea ce ofera are valoare de stire. Si sa convinga cu informatia, nu cu cadourile. Problema, zic eu, e ca de multe ori trebuie sa promovezi lucruri de prea mica importanta, pentru ca unora li se pare util sa la aiba in presa… si atunci, nu prea ai ce face.
7.
Dan Profil Comm | februarie 22, 2008 at 2:38 pm
Ghery, hai sa fim seriosi. Si tu, si eu, stim o gramada de colegi din Timisoara, care, tocmai ei, ne preseaza pe noi. Iar intrebarea tipica e “va fi FRUMOS evenimentul?”
8.
gerhaldernst | februarie 22, 2008 at 2:53 pm
@ Corina,
Sincer, nu prea sunt capabil sa fac o diferenta intre “pr de companie” si “pr de agentie”. Legat de catering, nu spun ca e aiurea sa imi oferi o cafea buna, un suc natural sau un produs gustos. Insa daca vezi ca nu ma ating de ele, inteleg sa ma inviti, insa pana la a mi le baga pe gat, pasul e mare. Despre cadouri … imi place sa primesc un breloc misto, o agenda futurista, insa pana la un Ipod sau un bon de 400 de ron pt cumparaturi, cred ca nu mai e o simpla “amintire”. Si sunt placut surprins ca mai regasit pe blog. Cum?
. Te bagi?
Si te invit la o treaba: poate ne explici cum si care e diferenta concreta intre presa din Bucuresti si cea din alte orase (provincie sa spunem)
9.
gerhaldernst | februarie 22, 2008 at 2:55 pm
@ Dane,
Cunoastem. Insa oricand se poate apela la un “truc”. Nu ii inviti. Caci, daca nu le place “tratamentul”, sunt ceva sanse sa ti-o “traga” in freza cu articolul. Doar, la orice chestie buna, atat de usor poti gasi chichitze
10.
Corina | februarie 23, 2008 at 8:10 am
Ghery, eu “provincie” nu sunt nici o data ca mi-s ardeleanca … La provocare-ti raspund pe blog, dar trebuie sa-mi asez motivele…
11.
Anti Prodan | februarie 25, 2008 at 6:15 am
Domnule Prodan, nu e sfant cuvantul ziaristului? daca ii spui odata piaristului, o treaba, pai ar trebui sa perceapa exact mesajul !!!