Articole Etichetateamuzant

Ganduri: vine sfarsitul omenirii?

DA

- poluare multa (stiti voi: stratul de ozon, incalzirea globala, etc)

- din ce in ce mai multi pacatosi (spune Biserica)

- prezicerile lui Nostradamus care nu mai sunt chiar atat de optimiste

- nenorocirea suprema de care a avut parte POLI

NU

- banii pot salva vieti

- cercetare din ce in ce mai avansata

- oamenii sunt constienti de problemele de mediu

POATE:

Cică, miercuri murim cu toţii. Aşa spun unii cercetători. Două scenarii de coşmar, două apocalipse. Sunt ideile care au făcut înconjurul lumii odată cu preconizata lansare de miercuri, 10 septembrie, a unei maşinării capabile să aducă nu atât dispariţia Terrei, cât distrugerea totală a întregului Univers, anunţă ziariştii britanici de la DailyMail.

O maşină gigantică, ce reprezintă cel mai scump şi cel mai mare experiment ştiinţific din istorie, “Large Hadron Collider”, va fi pusă în funcţiune în cursul zilei de miercuri. Deşi a fost creat pentru a răspunde celor mai arzătoare întrebări ale omenirii, LHC ar putea, în egală măsură, să distrugă întregul Cosmos. Impresionanta maşinărie, care a costat peste 4 miliarde de lire sterline, are 29 de kilometri lungime şi se află la o adâncime de 92 de metri. A fost construită în apropierea Genevei şi este cel mai puternic aparat creat vreodată pentru a desluşi misterele atomului, a forţelor şi particulelor care alcătuiesc universul, în speranţa că mecanismele interioare ale materiei şi energiei vor fi revelate.

5 comments septembrie 7, 2008

Incredibil > exista Partidul Pietonilor!

Am ramas masca la informatia de mai jos, preluata de la Iulian Urban >

“”Revoltat de agresivitatea incredibila si salbaticia — in crestere continua — de pe strazile si trotuarele din Bucuresti, dar si de pe soselele din tara, bucuresteanul Geo Scripcariu a luat initiativa crearii Partidului Pietonilor din Romania.


Constient ca in definitiv orice conducator auto si moto este si un pieton, chit ca accepta sau nu acesta realitate, desi are permis de conducere (clasa B) din anul 1993 si a condus autoturisme pe doua continente, Geo Scripcariu a decis in urma cu 4 ani sa reduca la minim utilizarea masinii si sa militeze pentru drepturile pietonilor din Bucuresti si din Romania.”

Sunt curios pe cand ar trebui sa apara Partidul Brutarilor sau cel al administratorilor de bloc? Sau chiar al jurnalistilor ;)

9 comments iulie 28, 2008

Relax

1 comment iulie 8, 2008

Politica … altfel

In ciuda faptului ca de 2 saptamani sunt in focuri, astazi am chef de blog. Am searchuit google-ul cat a fost ziua de lunga, am vizitat bloguri si acum am chef sa scriu. Despre ce? Hmm … am pe “lista” mai multe subiecte, insa cea mai interesanta e una cu tenta politica, aflata astazi.

Cica, din surse bine pozitionate in Consiliul Local Timisoara, se aude ca “Trandafirul” – yep, celebra cofetarie cu iz social-democrat, proprietatea domnului ce avea ca obiectiv spargerea clanului de la Primarie, si btw, a reusit de … acum si PSD-ul e la putere, cica (2) are probleme financiare.

Mai precis, domnul Raducanu a fost nevoit sa isi vanda procente sau toata proprietatea (ideea e ca nu stiu exact cat la suta din Trandafirul e a lui) in favoarea unui familist democrat. democrat-liberal. Si aici se aude ca Ovidiu Ciuhandu ar deveni fericitul proprietar-cofetar. Interesant de vazut ramane daca “Trandafirul” isi va schimba numele,ca na, prea aduce cu PSD-ul.

3 comments iulie 1, 2008

Bip-uri cu numar ascuns (contra reteta)

Daca cineva te suna cu numar ascuns si arzi de nerabdare sa-i afli identitatea atunci trebuie sa urmezi urmatorii pasi:

1. Inchide telefonul.

2. Mergi in bucatarie si baga-l in cuptorul cu microunde

3. Seteaza cuptorul pe 2 minute dezghet

4. Introdu telefonul in cuptor.

5. Start!

Dupa cele doua minute, pe ecranul cuptorului vei gasi afisat numele persoanei ce te streseaza! Succese! Vei avea nevoie :) )

8 comments mai 28, 2008

Seba de la GSP si-a facut site !

Sebasnoo, sub numele de om Sebastian Tataru, unul dintre “oamenii care fac poze” pentru GSP – Editia de Timis, are de cateva zile site. La inceput m-am speriat. Nu l-am recunoscut. Insa acum, ma amuz privind creatiile artistice. La mai mare, Seba !!! Mai ramane ca si Alex H. sa isi faca site, iar atunci lucrurile vor fi clare :D . Sau macar blog

Si voi il puteti regasi aici

pour_03.jpg

3 comments martie 15, 2008

Poli, Marian Iancu si “Lista Neagra”

Tot mi-am zis ca trebuie sa ma revolt. Mai precis, zilele trecute, navigand site-ul celor de la Poli, am observat sectiunea Presa. Curiozitate mare, soc la fel de mare. Mai precis, in loc sa fie o sectiune cu comunicate, informatii DOAR pt presa, in acel loc, Marian Iancu tine o prelegere “interesanta”. Cu si despre presa. Citez: Singurele comentarii, analize, stiri etc., pozitive sau negative, cu privire la activitatea SC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara Invest SA, in totalitatea ei, le puteti “consuma in siguranta” daca poarta semnatura urmatorilor:” (iar aici urmeaza o ditamai lista).

Insa finalul este BESTIAL: “Restul e umplutura. O serviti pe banii Dvs,, pe riscul lor, pe… vorba tribunei.
Presedinte, Marian Alexandru Iancu”.
Stati ! Daca ii citesc doar pe jurnalistii “cuminti”, nenea Iancu ne deconteaza banii “aruncati” pe acele ziare? Daca DA – foarte frumos din partea lui, daca NU – tot degeaba.Nu ar fi mai simplu ca presa “naspa” sa nu fie acreditata?!

Lista rusinii se gaseste aici: Site Poli (sectiunea presa)

4 comments februarie 19, 2008

Jurnal profesionist de stiri made in Romania

Televiziunea. Asa zis “profesionalism”. Mult ras. Rapiri amuzante. astfel se poate caracteriza materialul de mai jos, preluat de pe Youtube, care implica o televiziune de milioane de euro – caci atat de mult s-a investit in ea – Tv Neptun. Un aparent buletin de stiri ajunge sa fie o cascadorie a rasului.

Daca ma gandesc bine, poate, si in Timisoara putem avea parte de asa ceva. La Tropa Tropa – Europa Nova, unde ba se blocheaza aparatura, ba intra alt material decat cel care trebuia. Insa, macar acolo, cu investitii minime se incearca o chestie profesionista. Unde, personal, stiu cativa reporteri, care chiar pun suflet in ceea ce fac.

Tot din domeniul tv – marca Tv Neptun, o domnisoara care are ceva probleme cu ochisorii.

2 comments ianuarie 16, 2008


Bine de stiut!

OnePlusYou Quizzes and Widgets

Scrie Autorului

Photobucket

Ce vrea sa fie acest Blog?

Cu siguranta nu ceva stralucitor. Nu imi doresc decat sa exprim idei. Cred ca fiecare dintre noi are o opinie, un gand. Depinde de noi daca stim sa ne afirmam. Eu incerc. Iar daca o dau in bara, sorry ...

Cine, ce mai zice …

Ghery e si pe Twitter

SocialVibe


Blogroll

Unde lucrez?

Top Posts

Calendarul Calendarului

noiembrie 2009
L M Mi J V S D
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Despre Mine

La moda, aici, pe blog

advertising amuzant biserica blog Bucuresti Cancan cardiologie Craciun eurocom funny ganduri Gerhald Ernst gheorghe ciuhandu inedit judetul Timis jurnalism mass-media Mirela Vladuti muzica nervi nesimtire opinie Parlament PIN pr pravalia cu idei presa PRM psd PSD Timis RATT Renasterea Banateana revista VIP Romania sarbatori scandal se intampla in Timisoara socant sport televiziune Timisoara trafic UDMR VIP Youtube

Login

Parteneriat

OpiniaTimisoarei.ro Reprezint Banatul in recensamantul Bloggerilor